Harță Răzășul

Scena III

Harță: M-oi căi eu?… Nu cumva-i bate gîndu la giudecată?… Poftească, dacă vrea să guste moara lui Harță Răzășul… de 20 de ani de cînd m-am tot frecat de păreții giudecătoriilor, doar am deprins eu să întorc șuruburi cîrciogărești și am agiuns a putea ținea clanț cu oricare avocat.

 
Eu sînt Harță, baș răzăș.
Cunoscut tocmai prin leș
De ciocoi, de scriitori
Și de mulți judecători.
Ani întregi eu m-am luptat
Pănă ce mi-am cîștigat
Și procesul cîrciocos.
Și nume de Hărță…gos.
 
 
Cunosc orice circioguri și orice coțcării
De-mpricinați purtate prin judecătorii.
Știu cum să cumpăr marturi și să-mi găsesc dovezi,
Care se par că-s falșe și trebuie să le crezi.
Am ispisoace multe, ascunse colo-n pod,
Și știu orice pricină s-o-nod și s-o deznod…
Într-un cuvînt, îmi place de Curți a mă freca…
M-am judecat, mă judec și mă voi judeca,
 
 
Căci sînt Harță, baș răzăș,
Cunoscut tocmai prin leș
De ciocoi, de scriitori
Și de mulți judecători.
Ani întregi eu m-am luptat
Pănă ce mi-am cîștigat
Și procesul meu spinos
Și nume de Harță… jos.
 

Umblă Bursuflescu să-mi cumpere răzășia cu o nimică toată… S-o îndulcit cu chilipiruri, de cînd o pus mîna pe moșia cucoanei Săfticăi, stăpîna cea vecinică a Bursuflenilor… Sărmana! bărbatu-său o calicit cu cheltuielile, vrînd să se aleagă deputat, și, după moartea lui, i s-o scos averea la mezat… Încît biata cucoana Săftica o rămas lipită pămîntului și șede la preotu din sat… Cum aș face, cum aș drege, ca să-i cîștig măcar o căsuță, unde să-și odihnească bătrîne țile… De-aș pute să-l smulg de pene pe ciocîr lanul ist de proprietar nou… Cine știe? bun e Dumnezeu, meșter îi dracu!… Dar ce s-aude?… Ha! Măriuca!

(Se ascunde după copac.)

Scena IV

Harță, Măriuca (vine din dreapta, purtînd pe cap un val de pînză ghilită)

Măriuca

 
Frunză verde nalbă moale,
Ce duci, mîndruliță, -n poale?
Porumbele duc și fragi
Pentru cei care-mi sînt dragi.
 

Harță (în parte): Ian auzi ciocîrlia cum ciripește de dimineață.

Măriuca

 
Frunză verde de cicoare,
Ce calci, mîndră, sub picioare?
Calc urzici și spini ghimpoși
Pentru cei ce-s urîcioși.
 

Harță (arătîndu-se): Măriucă!

Măriuca: Iaca!… aici mi-ai fost, bădică?…

Harță: Ba aiure… Da de unde vii tu, fa?… Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap.

Măriuca: Vrei să zici cu pînza-n cap, pentru că-i albă ca ziua?

Harță (esaminînd valul de pînză): Ca ziua cea posomorită?

Măriuca: Apoi dă, numai de două ori păn-acu am dat-o în undă… Mai așteaptă vro trii-patru zile și-i vide-o mai albă decît cinstita fața dumitale.

Harță (rîzînd): Te cred, fa, și nu ți-a fi greu, căci cinstita fața mea îi albă ca labele tale.

Măriuca: Labe?… Labe-s aceste?… Mai alaltaieri vătavul moșiei zicea că-s de caș dulce și că vre să le mănînce.

Harță: Auzi mîncăul!… Ei! și tu?…

Măriuca: Eu?… i-am tras un caș peste gură de i-a fi părut brînză sărată.

Harță: Bine i-ai făcut, Măriucă… L-a fi umplut zărul?

Măriuca: Așa-mi pare, că se ținea rău de nas.

Harță: Și nu s-o mîniet?… Vătajii-s cam iuți… Măriuca; Atîta grijă să am eu pe fața pămîntului!… Cucoana Săftica, nînașa mea, mi-o zis în mai multe rînduri: „Fa, Măriucă, să te ferești de minciunile flăcăilor ca dracu de tămîie!…” De atunci, cînd se leagă vreun hîtru de mine, am leac de alungat dracu.

Harță: Care leac?

Măriuca: Îl aghezmuiesc cu astă… labă, cum o numești d-ta.

Harță: Da pe mine, Măriucă, m-ai aghezmui?

Măriuca: Pe d-ta nu, bădica, că m-ai crescut în casă și mi-ai purtat de grijă ca un frate mai mare. D-ta ești om de omenie și știu că, dacă ți s-ar aprinde călcăile, ai alerga la popa, ca să-l rogi să ne cunune.

Harță: Iaca, mă!… Vrei să te faci răzășiță?

Măriuca: Și de ce nu?… mai găsești multe fete ca mine, harnice și voinice? (Arătîndu-și brațele goale.) Ian privește brațe bune de lucru. (Arătîndu-și picioarele.) Ian privește picioare, care nu mai ostenesc niciodată…

Harță (plecîndu-se): Ce-i drept!… și-s mici, fa, le-aș cuprinde-n palmă. (Întinde mîna.)

Măriuca: Nu pune mîna, că dau.

Harță (voind să apuce piciorul): De-i da tu, dau și eu.

Măriuca: Na! (Trage un pumn lui Harță.)

Harță (rîzînd, dă un pumn Măriucăi): Na și ție!

Măriuca (scăpînd jos pînza de pe cap): Iaca!… mi-ai răsturnat valu de pînză în țărnă… Destulă treabă!… (Începe a plînge.) Și de-abia o spălasem… (Adună pînza de jos.) Șagă-i asta?

Harță (ajutîndu-i): Lasă, fa Măriucă, nu te măhni, că n-am făcut înadins.

Măriuca: Atîta ar fi trebuit, s-o faci și într-adins… Poftim!… acum trebuie să mă întorciar la izvor… să-mi perd ziulica cu spălatu Aste-s glume vătăjești.

Harță: Măriucă…

Măriuca: Dă-mi bună pace… Bunătate depînză! (Iese prin dreapta plîngînd.)

Scena V

Harță: Biata fată!… Ian auzi-o cum se bocește! (Strigă:) Taci, fa, că sparii tamazlîcu satului. (Măriuca începe a rîde cu hohot.) Na!… acu rîde… așa-s fetele… Cînd senin, cînd ploaie. (Se aude afară un glas de surugiu și pocnete de bici.) Oare ce să fie?… Cine vine? (Caută în dreapta.) O trăsură cu poștalioni… Se coboară o cucoană și un domnișor. Iaca!… Primarul nostru, d-l Lunceanu, nepotu cucoanei Săfticăi… Vin amîndoi încoaci… Acasă, Harță, și la pîndă din dosu gardului, fătu meu. (Iese pe portiță.)