Читать книгу: «Rămășagul», страница 3
Scena VII
Tinca, madam Franț, Smărăndița (îmbrăcată în domino și țiind o mască de catifea neagră în mînă)
Smărăndița (întrînd): Iată-mă-s gata.
Tinca (în parte, ascunzind răvașul): Verișoara!…
Smărăndița (apropiindu-se de Tinca, o sărută pe frunte): Cu seara bună, verișoară. (Încet.) Ce-ți mai scrie Nicu?
Tinca: Nicu?…
Smărăndița: Ha, ha, ha!… Nu ți-am spus că știu tot?
(Feciorul intră.)
Feciorul: Trăsura-i la poartă.
Smărăndița: Bine… Să te duci acum îndată la Miculi, să ceri un șal negru și să-l aduci aici.
(Feciorul iesă.)
Smărăndița (în parte): A! Teodorene!… pui rămășag cu femeile, cînd îi treaba pe înșelat?… Bine, bine!… (Tare.) Seara bună, madam Franț… Tinco, nu uita ce ți-am spus. (Iesă prin fund.)
Scena VIII
Tinca, madam Franț
Madam Franț: Ei, duducă, ce-ți mai scrie cuconașu Nicu?… Dar pare că ești supărată?… Ce ai…
Tinca: Ce să am, dragă madam Franț?… Am, că nu știu ce să fac.
Madam Franț: Cum?
Tinca: Nicu mă roagă ca să-i dau voie să vie să mă vadă singură!… și nu știu de se cuvine…
Madam Franț: Numai atîta-i?… Da primește-l să vie, că n-are să te mănînce.
Tinca: Zău?… pot să-l primesc, dragă madam Franț?
Madam Franț: Poți, duducă, pentru că cuconul Nicu îi tînăr de treabă și vrea să te ieie… Hei! să mă fi văzut pe mine cînd eram tînără, cum mă întîlneam cu bietul Franț, Dumnezeu să-l ierte!… pe fereastă… Sărmanul! cum mă iubea!… În toate serile mi-aducea chipfe proaspete… A! (Plînge.)
Sărmanul Franț, cît mă iubea!
Cu chipfe, zău, el mă hrănea,
Și ziua toată, -n cinstea mea,
Bere și vin mereu el bea.
Dar într-o zi… Ah, ce păcat!
Atît de mult a închinat.
Încît pe loc a rămas lat…
În bere Franț s-a înecat!
Tinca: Nu mai plînge, dragă madam Franț.
Madam Franț: A!… De ce n-am murit și eu?
Tinca: Dar dacă mureai, cine mi-ar fi fost guvernantă mie?
Madam Franț: Bine zici, duducă Tincă. (O sărută.) Nu băga-n seamă cele ce spun… Ia, o babă nebună și eu… Mai bine să vorbim de cuconașul Nicu.
Tinca: El ți-a dat scrisoarea?
Madam Franț: Dar; l-am întîlnit la poartă, cînd mă duceam să ieu costumul cuconiței, și cînd ai ști cît m-a rugat ca să te fac să-l primești!…
Tinca: Oare cum să-i dăm de știre?
Madam Franț: D-lui mi-a zis că va cînta din flaut pe sub fereastă, și că dacă va videa o lumînare pe la geamuri, atunci s-a sui; iar de nu, s-a duce acasă măhnit.
(Se aude un flaut sub fereastă.)
Tinca: Ia auzi, madam Franț…
Madam Franț: El îi, duducă.
(Stau amîndouă de ascultă.)
Tinca: Sărmanul Nicu!… va îngheța afară.
Madam Franț: Cred și eu, că-i tare frig.
Tinca: Ce să facem, dragă madam Franț? madam Franț (luînd o lumînare și purtînd-o pe la fereastă): Iaca ce să facem.
(Flautul tace.)
Tinca: Ah! cum îmi bate inima de tare. (Se pune pe un jilț.)
Madam Franț: Nu fi copilă, duducă Tincă, că nu te-oi lăsa singură.
Tinca: Să șezi cu mine, madam Franț.
Madam Franț: Bine, bine; nu te teme. (În parte.) Draga duducă!… cum s-a îngălbenit!… Ia așa tremuram și eu… În vremea lui Franț.
Scena IX
Tinca, madam Franț, Nicu (intrînd cu sfială)
Nicu (se închină și stă lîngă ușă cu ochii în jos).
Tinca (se scoală, se închină și se pune iar pe jîlț neuitîndu-se la Nicu).
Madam Franț (Îi privește pe amîndoi cu dragoste).
Nicu (făcînd cîteva pasuri, zice încet): Mademuazelă…
Tinca (arătînd un jîlț lui Nicu): Poftim, monsiu Nico.
Nicu (șezînd): Mademuazela-i sănătoasă?
Tinca (Încet): Mersi.
Nicu (sucindu-și pălăria în mînă): Da vara d-tale-i sănătoasă?
Tinca (sucindu-și basmaua): Sănătoasă.
Nicu: Se vede că a ieșit de-acasă.
Tinca: Dar… mai dinioare.
Nicu: S-a fi dus poate la bal-masqué…
Tinca: Nu cred… poate.
Madam Franț (în parte): Văd că eu sînt de prisos.
(Se furișează și iesă.)
Tinca (văzînd-o că se duce): madam Franț…
Madam Franț (de afară): Vin acuș…
